The Bible Software
bible.software › Ieremia › Ieremia 51 › Ieremia 51:1

Ieremia 51:1

Astfel spune DOMNUL: Iată, voi ridica împotriva Babilonului și împotriva celor ce locuiesc în mijlocul celor ce se ridică împotriva mea, un vânt nimicitor;

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Thus saith the LORD; Behold, I will raise up against Babylon, and against them that dwell in the midst of them that rise up against me, a destroying wind;

In Context

2Și voi trimite în Babilon vânturători, care îl vor vântura și îi vor goli țara, pentru că în ziua tulburării ei vor fi împotriva lui de jur împrejur.

Read all of Ieremia 51

Cross References

Isaiah 13:3Am poruncit celor sfinţiţi ai mei, am chemat de asemenea pe cei tari ai mei pentru furia mea, adică pe cei ce se bucură în înălţimea mea.

Isaiah 14:14Eu mă voi înălţa deasupra înălţimilor norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.

Isaiah 47:1Coboară şi şezi în ţărână, fiică fecioară a Babilonului, şezi pe pământ; nu este tron, fiică a caldeilor, căci nu te vei mai numi plăpândă şi delicată.

Jeremiah 49:36Și asupra Elamului voi aduce cele patru vânturi de la cele patru colțuri ale cerului și îi voi împrăștia spre toate acele vânturi, și nu va fi națiune la care cei alungați ai Elamului să nu vină.

Jeremiah 50:14Desfășurați-vă împotriva Babilonului de jur împrejur; voi toți care încordați arcul, trageți spre el, nu cruțați nicio săgeată, pentru că a păcătuit împotriva DOMNULUI.

Jeremiah 50:24Eu ți-am întins o cursă și tu de asemenea ești prins, Babilonule și nu ți-ai dat seama; ai fost găsit și de asemenea prins, deoarece ai luptat împotriva DOMNULUI.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ieremia 51:1

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
Ieremia 51Ieremia 51:2 →