Cartea lui Iov 13:18
Priviți acum, mi-am rânduit cauza; știu că voi fi declarat drept.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
Behold now, I have ordered my cause; I know that I shall be justified.
In Context
17Cu urechile voastre, ascultați cu atenție cuvântul meu și vorbirea mea.
19Cine este cel ce se va certa cu mine? Pentru că acum, dacă îmi țin limba, îmi voi da duhul.
Cross References
Job 9:2Cu adevărat știu că așa este, dar cum ar fi un om drept cu Dumnezeu?
Job 16:21O, de ar pleda cineva pentru un om cu Dumnezeu, precum pledează un om pentru aproapele său!
Job 33:9Sunt curat, fără nelegiuire, eu sunt nevinovat; nici nu este fărădelege în mine.
Isaiah 43:26Adu-mi aminte, să pledăm împreună; vesteşte, ca să poţi fi declarat drept.
2 Corinthians 1:12Fiindcă bucuria noastră este aceasta: mărturia conștiinței noastre, că am avut comportarea noastră în lume, și mai abundent față de voi, în simplitate și sinceritate dumnezeiască, nu cu înțelepciune carnală, ci prin harul lui Dumnezeu.