The Bible Software
bible.software › Cartea lui Iov › Cartea lui Iov 3 › Cartea lui Iov 3:13

Cartea lui Iov 3:13

Căci acum aș zace și aș tăcea, aș dormi, atunci aș fi avut odihnă,

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

For now should I have lain still and been quiet, I should have slept: then had I been at rest,

In Context

12De ce m-au întâmpinat genunchii? Sau sânii ca să îi sug?

14Cu împărați și sfătuitori ai pământului, care și-au zidit locuri pustii;

Read all of Cartea lui Iov 3

Cross References

Job 7:8Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.

Job 10:22O țară a întunericului, ca însăși întunericul; și a umbrei morții, fără nicio ordine, și unde lumina este ca întunericul.

Job 14:12Astfel omul se culcă și nu se ridică, până când cerurile nu vor mai fi, ei nu se vor trezi, nici nu vor fi sculați din somnul lor.

Job 19:27Pe care îl voi vedea pentru mine însumi și ochii mei vor privi și nu un altul, deși rărunchii mei se mistuie înăuntrul meu.

Job 21:23Unul moare în deplinătatea tăriei sale, fiind întru-totul tihnit și în pace.

Ecclesiastes 9:10Orice găsește mâna ta să facă, fă cu toată tăria ta; fiindcă nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoaștere, nici înțelepciune, în mormântul în care mergi.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea lui Iov 3:13

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea lui Iov 3:12Cartea lui Iov 3Cartea lui Iov 3:14 →