Cartea lui Iov 30:22
Tu mă ridici spre vânt, mă faci să călăresc pe el și îmi topești ființa.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
Thou liftest me up to the wind; thou causest me to ride upon it, and dissolvest my substance.
In Context
21Ai devenit crud față de mine, cu mâna ta puternică mi te opui.
23Fiindcă știu că mă vei aduce la moarte și la casa rânduită pentru toți cei vii.
Cross References
Job 21:18Ei sunt ca miriștea înaintea vântului și ca pleava pe care furtuna o poartă departe.
Psalms 1:4Nu tot așa sunt cei neevlavioși; ci ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul.
Psalms 104:3Cel care pune bârnele cămărilor lui în ape, cel care face din nori carul său; cel care umblă pe aripile vântului;
Jeremiah 4:11În acel timp se va spune acestui popor și Ierusalimului: Un vânt uscat din înălțimile din pustie spre fiica poporului meu, nu ca să vânture, nici ca să curețe,
Hosea 4:19Vântul l-a legat în aripile lui şi ei se vor ruşina din cauza sacrificiilor lor.