The Bible Software
bible.software › Cartea lui Iov › Cartea lui Iov 34 › Cartea lui Iov 34:26

Cartea lui Iov 34:26

Îi lovește ca pe oamenii stricați în văzul celorlalți,

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

He striketh them as wicked men in the open sight of others;

In Context

25De aceea el le cunoaște faptele și îi răstoarnă în timpul nopții, astfel că sunt nimiciți.

27Fiindcă s-au întors de la el și au refuzat să ia aminte la oricare dintre căile sale,

Read all of Cartea lui Iov 34

Cross References

Exodus 14:30Astfel DOMNUL a salvat pe Israel în acea zi din mâna egiptenilor; și Israel a văzut egiptenii morți pe țărmul mării.

Deuteronomy 21:21Şi toţi oamenii cetăţii sale să îl ucidă cu pietre, ca să moară, astfel să îndepărtezi răul din mijlocul vostru şi tot Israelul să audă şi să se teamă.

Psalms 58:10Cel drept se va bucura când va vedea răzbunarea, își va spăla picioarele în sângele celui stricat.

Isaiah 66:24Şi vor ieşi şi vor privi peste trupurile moarte ale oamenilor care au încălcat legea împotriva mea, căci viermele lor nu va muri, nici focul lor nu se va stinge; şi vor fi de dispreţ pentru toată făptura.

1 Timothy 5:20Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i în fața tuturor, ca și ceilalți să se teamă.

Revelation 18:9Și împărații pământului, care au curvit și au trăit desfătător cu ea, o vor plânge și se vor lamenta pentru ea când vor vedea fumul arderii ei,

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea lui Iov 34:26

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea lui Iov 34:25Cartea lui Iov 34Cartea lui Iov 34:27 →