Cartea lui Iov 37:1
La aceasta de asemenea inima mea tremură și sare din locul ei.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
At this also my heart trembleth, and is moved out of his place.
In Context
2Ascultă cu atenție vuietul vocii sale și sunetul ce iese din gura lui.
Cross References
Exodus 19:16Și s-a întâmplat, în a treia zi, dimineața, că au fost tunete și fulgere și un nor gros pe munte și sunetul trâmbiței foarte tare, așa că tot poporul care era în tabără a tremurat.
Job 21:6Chiar când îmi amintesc, mă tem, și un tremur cuprinde carnea mea.
Psalms 89:7Dumnezeu este foarte de temut în adunarea sfinților și respectat de toți cei din jurul lui.
Jeremiah 5:22Nu vă temeți de mine? Spune DOMNUL; nu tremurați în prezența mea, cel care am pus nisipul drept graniță mării printr-o hotărâre veșnică, încât aceasta nu poate trece peste ea; și deși valurile ei se aruncă, totuși nu o pot învinge; deși răcnesc, totuși nu pot trece peste ea?
Habakkuk 3:16Când am auzit, pântecele meu s-a cutremurat, buzele mele au tremurat la această voce, putregai a intrat în oasele mele și am tremurat în mine însumi, ca să mă odihnesc în ziua necazului, când va veni la popoare, el îi va invada cu oștirea sa.
Acts 16:26Și dintr-odată a fost un cutremur mare, așa încât s-au zguduit temeliile închisorii; și îndată, toate ușile s-au deschis și legăturile fiecăruia s-au dezlegat.