Cartea lui Iov 9:13
Dacă Dumnezeu nu își va retrage mânia, ajutoarele mândre se încovoaie sub el.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
If God will not withdraw his anger, the proud helpers do stoop under him.
In Context
12Iată, el ia, cine îl poate împiedica? Cine îi va spune: Ce faci?
14Cu cât mai puțin să îi răspund și să îmi aleg cuvintele să mă judec cu el?
Cross References
Job 40:9Ai tu braț asemenea lui Dumnezeu? Sau poți tuna cu o voce asemenea lui?
Isaiah 5:25De aceea se aprinde mânia DOMNULUI împotriva poporului său, şi el şi-a întins mâna împotriva lor şi i-a lovit şi dealurile au tremurat şi trupurile lor moarte au fost sfâşiate în mijlocul străzilor. Cu toate acestea mânia lui nu s-a întors, ci mâna lui este încă întinsă.
Isaiah 31:2Şi totuşi el este înţelept şi va aduce răul şi nu îşi va retrage cuvintele, ci se va ridica împotriva casei făcătorilor de rău şi împotriva ajutorului celor ce lucrează nelegiuire.
James 4:6Însă el dă mai mult har. De aceea spune: Dumnezeu se opune celor mândri, dar dă har celor umili.