Ioel 3:17
Astfel veţi cunoaşte că eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru locuind în Sion, muntele meu sfânt; atunci Ierusalimul va fi sfânt şi acolo străinii nu vor mai trece prin el.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Job 15:19Cărora lor singuri pământul le-a fost dat și niciun străin nu a trecut printre ei.
Psalms 76:2De asemenea în Salem este tabernacolul lui și locuința lui în Sion.
Isaiah 12:6Strigă şi chiuie, locuitor al Sionului, căci mare este Cel Sfânt al lui Israel în mijlocul tău.
Isaiah 52:1Trezeşte-te, trezeşte-te; îmbracă-ţi tăria, Sioane; îmbracă-te cu hainele tale frumoase, Ierusalime, cetate sfântă, fiindcă de acum înainte nu vor mai veni în tine cei necircumcişi şi necuraţi.
Ezekiel 43:12Aceasta este legea casei: Pe vârful muntelui, întreg cuprinsul muntelui de jur împrejur va fi preasfânt. Iată, aceasta este legea casei.
Daniel 11:45Și va întinde corturile palatului său între mări în muntele sfânt și glorios; totuși va ajunge la sfârșitul său și nimeni nu îl va ajuta.