The Bible Software
bible.software › Иоан › Иоан 1 › Иоан 1:18

Иоан 1:18

Nimeni nu a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul lui Fiu născut, care este în sânul Tatălui, el l-a făcut cunoscut.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

No man hath seen God at any time; the only begotten Son, which is in the bosom of the Father, he hath declared him .

In Context

17Pentru că legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Cristos.

19Și aceasta este mărturia lui Ioan, când iudeii au trimis preoți și leviți din Ierusalim să îl întrebe: Tu cine ești?

Read all of Иоан 1

Cross References

Genesis 16:13Şi ea a chemat numele DOMNULUI care i-a vorbit: Tu, Dumnezeu, mă vezi, pentru că ea a spus: Nu am privit de asemenea aici spatele celui care mă vede?

Genesis 32:28Iar el a spus: Numele tău nu se va mai numi Iacob, ci Israel: căci ca un prinţ ai putere cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai învins.

Exodus 3:4Și când DOMNUL a văzut că s-a abătut pentru a vedea, Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului și a spus: Moise, Moise. Iar el a spus: Iată-mă.

Exodus 33:18Iar el a spus: Te implor, arată-mi gloria ta.

Numbers 12:8Cu el voi vorbi gură către gură, chiar pe față și nu în vorbe adânci; și asemănarea DOMNULUI o va privi, pentru ce atunci nu v-ați temut să vorbiți împotriva servitorului meu Moise?

Joshua 5:13Și s-a întâmplat, când Iosua era lângă Ierihon, că și-a ridicat ochii și a privit și, iată, un om stătea în picioare înaintea lui cu sabia scoasă, în mână. Și Iosua a mers la el și i-a spus: Ești pentru noi sau pentru potrivnicii noștri?

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Иоан 1:18

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesThe Fourfold GospelJohn LightfootGeneva Bible Notes (1599)
← Иоан 1:17Иоан 1Иоан 1:19 →