Evanghelia după Ioan 5:29
Și vor ieși afară; cei ce au făcut binele, pentru învierea vieții; iar cei ce au practicat cele rele, pentru învierea damnării.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
28Nu vă minunați de aceasta, pentru că vine timpul în care toți cei din morminte vor auzi vocea lui,
Read all of Evanghelia după Ioan 5
Cross References
Matthew 25:31Când Fiul omului va veni în gloria sa și toți îngerii sfinți cu el, atunci va ședea pe tronul gloriei sale;
Acts 24:15Și am speranță față de Dumnezeu, pe care și ei înșiși o acceptă, că va fi o înviere a morților, deopotrivă a celor drepți și nedrepți.
Galatians 6:8Pentru că cel ce seamănă pentru carnea sa, din carne va secera putrezire; dar cel ce seamănă pentru Duh, va secera din Duh viață veșnică.
Hebrews 13:16Dar nu uitați facerea de bine și părtășia, căci cu astfel de sacrificii este mulțumit Dumnezeu.