The Bible Software
bible.software › Evanghelia după Ioan › Evanghelia după Ioan 5 › Evanghelia după Ioan 5:40

Evanghelia după Ioan 5:40

Și nu voiți să veniți la mine ca să aveți viață.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

And ye will not come to me, that ye might have life.

In Context

39Cercetați scripturile, pentru că voi gândiți că în ele aveți viață eternă; și ele sunt cele care aduc mărturie despre mine.

41Nu primesc onoare de la oameni.

Read all of Evanghelia după Ioan 5

Cross References

Isaiah 49:7Astfel spune DOMNUL, Răscumpărătorul lui Israel şi Cel Sfânt al său, celui pe care omul îl dispreţuieşte, celui pe care naţiunea îl detestă, unui servitor al conducătorilor: Împăraţi vor vedea şi se vor ridica, prinţi de asemenea se vor închina, datorită DOMNULUI care este credincios şi Celui Sfânt al lui Israel, iar el te va alege pe tine.

Isaiah 53:1Cine a crezut vestea noastră şi cui i s-a arătat braţul DOMNULUI?

Matthew 23:37Ierusalime, Ierusalime, care ucizi profeții și împroști cu pietre pe cei trimiși la tine. Cât de des am voit să strâng pe copiii tăi cum își strânge găina puii sub aripi și ați refuzat.

John 3:19Iar condamnarea este aceasta, că lumina a venit în lume și oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.

John 6:27Lucrați nu pentru mâncarea care piere, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viața veșnică pe care Fiul omului v-o va da; fiindcă pe el l-a sigilat Dumnezeu Tatăl.

John 6:40Și aceasta este voia celui ce m-a trimis, ca oricine care vede pe Fiul și crede în el, să aibă viață veșnică; și eu îl voi învia în ziua de apoi.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Evanghelia după Ioan 5:40

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesThe Fourfold GospelJohn LightfootGeneva Bible Notes (1599)
← Evanghelia după Ioan 5:39Evanghelia după Ioan 5Evanghelia după Ioan 5:41 →