The Bible Software
bible.software › Cartea lui Iona › Cartea lui Iona 2 › Cartea lui Iona 2:8

Cartea lui Iona 2:8

Cei care dau atenţie la deşertăciuni mincinoase îşi părăsesc propria lor milă.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

They that observe lying vanities forsake their own mercy.

In Context

7Când sufletul meu a leşinat în mine mi-am amintit de DOMNUL; şi rugăciunea mea a intrat la tine, în templul tău sfânt.

9Dar îţi voi sacrifica cu vocea mulţumirii, voi împlini ceea ce am promis. Salvarea este a DOMNULUI.

Read all of Cartea lui Iona 2

Cross References

2 Kings 17:15Și au respins statutele lui și legământul lui pe care îl făcuse cu părinții lor și mărturiile lui pe care el le-a mărturisit împotriva lor; și au urmărit deșertăciune și au devenit deșertăciune și au mers după păgânii care erau de jur împrejurul lor, referitor la care DOMNUL le poruncise să nu facă asemenea lor.

Psalms 69:14Scapă-mă din noroi și nu mă lăsa să mă scufund, să fiu scăpat de cei ce mă urăsc și din apele adânci!

Jeremiah 2:13Căci poporul meu a făcut două rele; m-au părăsit, izvorul apelor vii și și-au săpat fântâni, fântâni crăpate, care nu pot ține apă.

Jeremiah 10:14Fiecare este neghiob în cunoaștere; fiecare topitor este încurcat de chipul cioplit; căci chipul lui turnat este falsitate și nu este suflare în ele.

Micah 1:2Ascultați, toți oamenii; dă ascultare pământule și tot ce este pe tine, și Domnul DUMNEZEU să fie martor împotriva voastră, Domnul din templul lui sfânt.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea lui Iona 2:8

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea lui Iona 2:7Cartea lui Iona 2Cartea lui Iona 2:9 →