The Bible Software
bible.software › Iosua › Iosua 11 › Iosua 11:20

Iosua 11:20

Fiindcă era de la DOMNUL să își împietrească inimile, ca să iasă împotriva lui Israel la război, ca el să îi nimicească în întregime și să nu găsească nicio favoare, ci să îi nimicească, după cum îi poruncise DOMNUL lui Moise.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

For it was of the LORD to harden their hearts, that they should come against Israel in battle, that he might destroy them utterly, and that they might have no favour, but that he might destroy them, as the LORD commanded Moses.

In Context

19Nu a fost cetate care să fi făcut pace cu copiii lui Israel, în afară de heviții care locuiau în Gabaon; pe toate celelalte le-au luat prin război.

21Și în timpul acela Iosua a venit și a stârpit pe anachimii din toți munții, din Hebron, din Debir, din Anab și din toți munții lui Iuda și din toți munții lui Israel; Iosua i-a nimicit în întregime cu cetățile lor.

Read all of Iosua 11

Cross References

Exodus 9:16Și tocmai pentru această cauză te-am ridicat, ca să îmi arăt în tine puterea, și ca numele meu să fie vestit peste tot pământul.

Exodus 14:8Și DOMNUL a împietrit inima lui Faraon, împăratul Egiptului, și a urmărit pe copiii lui Israel; și copiii lui Israel au ieșit cu mână înaltă.

Deuteronomy 2:30Dar Sihon, împăratul Hesbonului, nu a voit să ne lase să trecem pe la el; fiindcă DOMNUL Dumnezeul tău i-a împietrit duhul şi i-a înăsprit inima, ca să îl dea în mâna ta, ca în ziua aceasta.

Deuteronomy 20:16Dar din cetăţile acestor popoare, pe care ţi le dă DOMNUL Dumnezeul tău ca moştenire, să nu laşi viu nimic ce respiră,

Judges 14:4Dar tatăl său și mama sa nu știau că aceasta era de la DOMNUL, pentru că el căuta o ocazie împotriva filistenilor, fiindcă pe timpul acela filistenii stăpâneau peste Israel.

2 Samuel 17:14Și Absalom și toți bărbații lui Israel au spus: Sfatul lui Hușai architul este mai bun decât sfatul lui Ahitofel. Pentru că DOMNUL hotărâse să înfrângă sfatul bun al lui Ahitofel, pentru ca DOMNUL să aducă răul asupra lui Absalom.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Iosua 11:20

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Iosua 11:19Iosua 11Iosua 11:21 →