Judecători 7:20
Și cele trei cete au sunat din trâmbițe și au spart ulcioarele și au ținut lămpile în mâinile lor stângi și trâmbițele în mâinile lor drepte ca să sune și au strigat: Sabia DOMNULUI și a lui Ghedeon.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Numbers 10:1Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
Joshua 6:16Și s-a întâmplat, la a șaptea oară, când preoții au suflat din trâmbițe, că Iosua a spus poporului: Strigați, fiindcă DOMNUL v-a dat cetatea!
Isaiah 27:13Şi se va întâmpla, în acea zi, că marea trâmbiţă va suna şi cei care erau gata să piară în ţara Asiriei şi proscrişii din ţara Egiptului, vor veni şi se vor închina DOMNULUI în muntele sfânt, la Ierusalim.
2 Corinthians 4:7Dar avem acest tezaur în vase de lut, pentru ca măreția puterii să fie a lui Dumnezeu și nu din noi.
Hebrews 11:4Prin credință, Abel i-a oferit lui Dumnezeu un sacrificiu nespus mai bun decât Cain, sacrificiul prin care el a obținut mărturia că a fost drept, Dumnezeu mărturisind despre darurile lui; și prin aceasta, deși mort, încă vorbește.