Levitic 10:11
Și să îi învățați pe copiii lui Israel toate statutele pe care DOMNUL le-a spus prin mâna lui Moise.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Deuteronomy 24:8Ia aminte la rana leprei, să iei seama şi să faci tot ce te învaţă preoţii, leviţii, precum le-am poruncit, astfel să ţineţi şi să faceţi.
2 Chronicles 15:3Și pentru o lungă perioadă, Israel a fost fără adevăratul Dumnezeu și fără un preot învățător și fără lege.
2 Chronicles 30:22Și Ezechia a vorbit cu mângâiere inimii tuturor leviților care învățau pe alții buna cunoaștere a DOMNULUI; și au mâncat în toată sărbătoarea de șapte zile, aducând ofrande de pace și făcând mărturisire DOMNULUI Dumnezeul părinților lor.
Nehemiah 8:8Astfel ei citeau lămurit în cartea legii lui Dumnezeu, și îi dădeau înțelesul și îi făceau să înțeleagă citirea.
Jeremiah 2:8Preoții nu au spus: Unde este DOMNUL? Și cei care mânuiau legea nu m-au cunoscut; păstorii de asemenea au încălcat legea împotriva mea și profeții au profețit prin Baal și au umblat după lucruri care nu sunt de folos.
Malachi 2:7Fiindcă buzele preoţilor ar trebui să păstreze cunoaştere şi ei ar trebui să caute legea la gura lui, căci el este mesagerul DOMNULUI oştirilor.