Levitic 16:4
Să îmbrace tunica sfântă de in și să aibă izmenele de in peste carnea sa și să fie încins cu un brâu de in și cu mitra de in să fie împodobit, acestea sunt sfintele veștminte; de aceea să își spele carnea în apă și astfel să le îmbrace.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Exodus 28:39Și să brodezi tunica de in subțire și să faci mitra de in subțire și să faci brâul din lucrătură brodată.
Exodus 30:20Când vor intra în tabernacolul întâlnirii, să se spele cu apă, ca să nu moară; sau când se apropie de altar pentru a servi și a arde ofrandă făcută prin foc DOMNULUI;
Exodus 40:12Și adu pe Aaron și pe fiii săi la ușa tabernacolului întâlnirii și spală-i cu apă.
Leviticus 6:3Sau a găsit ceea ce era pierdut și minte referitor la aceasta și jură în mod fals, în oricare din toate acestea, pe care omul le face, păcătuind în acestea,
Leviticus 8:6Și Moise a adus pe Aaron și pe fiii săi și i-a spălat cu apă.
Isaiah 53:2Fiindcă el va creşte înaintea lui ca un lăstar şi ca o rădăcină dintr-un pământ uscat, nu va avea nici formă nici frumuseţe; şi când îl vom vedea, nu va avea frumuseţe ca să îl dorim.