Levitic 22:21
Și oricine aduce un sacrificiu al ofrandelor de pace DOMNULUI, ca să își împlinească promisiunea, sau ofrandă de bunăvoie dintre boi sau oi, aceasta să fie fără cusur pentru a fi bine primită, niciun cusur să nu fie în el.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
20Dar orice are cusur, să nu îl aduceți, pentru că nu vă va fi bine primit.
Cross References
Genesis 35:1Şi Dumnezeu i-a spus lui Iacob: Ridică-te, urcă la Betel şi locuieşte acolo şi fă acolo un altar lui Dumnezeu, care ţi s-a arătat când fugeai din faţa lui Esau, fratele tău.
Leviticus 3:6Și dacă darul lui, ca un sacrificiu al ofrandei de pace pentru DOMNUL, este din turmă, parte bărbătească sau parte femeiască, să îl aducă, fără cusur.
Numbers 15:3Și veți face o ofrandă prin foc DOMNULUI, o ofrandă arsă, sau un sacrificiu în împlinirea unui jurământ, sau într-o ofrandă de bunăvoință, sau în sărbătorile voastre solemne, ca să faceți o aromă dulce DOMNULUI, din cireadă, sau din turmă,
Deuteronomy 23:21Când vei face o promisiune DOMNULUI Dumnezeul tău, să nu întârzii să o împlineşti, pentru că DOMNUL Dumnezeul tău îţi va cere socoteală; şi va fi păcat în tine.
Proverbs 7:14Am ofrande de pace cu mine; astăzi mi-am împlinit promisiunile.