The Bible Software
bible.software › Levitic › Levitic 27 › Levitic 27:32

Levitic 27:32

Și referitor la zeciuiala din cireadă, sau din turmă, din tot ce trece pe sub toiag, a zecea parte să fie sfântă DOMNULUI.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

And concerning the tithe of the herd, or of the flock, even of whatsoever passeth under the rod, the tenth shall be holy unto the LORD.

In Context

31Și dacă un om va dori să răscumpere ceva din zeciuielile sale, să adauge la ele a cincea parte din ele.

33Să nu se uite dacă este bună sau rea, nici să nu o schimbe una cu alta; și dacă va schimba ceva, atunci deopotrivă aceasta și cea pentru schimb să fie sfântă; să nu se răscumpere.

Read all of Levitic 27

Cross References

Genesis 28:22Şi această piatră, pe care am pus-o ca stâlp, va fi casa lui Dumnezeu; şi din tot ce îmi vei da, îţi voi da negreşit zeciuială.

Jeremiah 33:13În cetățile din munți, în cetățile din vale și în cetățile de la sud și în țara lui Beniamin și în locurile dimprejurul Ierusalimului și în cetățile lui Iuda vor trece din nou turmele pe sub mâinile celui care le numără, spune DOMNUL.

Micah 7:14Paște-ți poporul cu toiagul tău, turma moștenirii tale, care locuiește singură în pădure, în mijlocul Carmelului; să se hrănească în Basan și Galaad, ca în zilele din vechime.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Levitic 27:32

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Levitic 27:31Levitic 27Levitic 27:33 →