The Bible Software
bible.software › Levitic › Levitic 7 › Levitic 7:20

Levitic 7:20

Dar sufletul care mănâncă din carnea sacrificiului ofrandelor de pace, care aparține DOMNULUI, având necurăția lui asupra lui, chiar acel suflet să fie stârpit din poporul său.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

But the soul that eateth of the flesh of the sacrifice of peace offerings, that pertain unto the LORD, having his uncleanness upon him, even that soul shall be cut off from his people.

In Context

19Și carnea ce atinge orice lucru necurat să nu fie mâncată, să fie arsă cu foc; și cât despre carne, tot cel ce este curat să mănânce din ea.

21Mai mult, sufletul ce va atinge orice lucru necurat, ca necurăția unui om sau orice vită necurată sau orice lucru urâcios și necurat, și va mânca din carnea sacrificiului ofrandelor de pace, care aparține DOMNULUI, chiar acel suflet să fie stârpit din poporul său.

Read all of Levitic 7

Cross References

Genesis 17:14Şi copilul de parte bărbătească necircumcis, a cărui piele a prepuţului său nu este circumcisă, acel suflet va fi stârpit din poporul său; el a rupt legământul meu.

Exodus 30:38Oricine va face unul asemenea aceluia, să miroase la fel, să fie stârpit din poporul său.

Leviticus 7:27Oricare ar fi sufletul care mănâncă orice fel de sânge, chiar acel suflet să fie stârpit din poporul său.

Leviticus 18:29Pentru că oricine va face oricare dintre aceste urâciuni, chiar sufletele care le fac vor fi stârpite din mijlocul poporului lor.

Leviticus 20:3Și îmi voi întoarce fața împotriva acelui om și îl voi stârpi din mijlocul poporului său, pentru că el a dat din sămânța sa lui Moloh, ca să spurce sanctuarul meu și să pângărească numele meu sfânt.

Leviticus 23:29Pentru că orice suflet care nu se va chinui în ziua aceea, să fie stârpit din mijlocul poporului său.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Levitic 7:20

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Levitic 7:19Levitic 7Levitic 7:21 →