Cartea lui Maleahi 4:2
Dar vouă, care vă temeţi de numele meu, vi se va ridica Soarele dreptăţii cu vindecare în aripile lui; şi veţi merge înainte şi veţi creşte ca viţeii din staul.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Read all of Cartea lui Maleahi 4
Cross References
Ruth 2:12DOMNUL să răsplătească lucrul tău şi o răsplată deplină să îţi fie dată de DOMNUL Dumnezeul lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să te încrezi.
Psalms 67:1Dumnezeu să fie milostiv cu noi și să ne binecuvânteze; și să facă să strălucească fața lui peste noi; Selah.
Psalms 85:9Cu siguranță salvarea lui este aproape de cei ce se tem de el, ca gloria să locuiască în țara noastră.
Psalms 103:3El, care iartă toate nelegiuirile tale, care vindecă toate bolile tale,
Proverbs 4:18Dar cărarea celor drepți este ca lumina strălucitoare, care strălucește tot mai mult până în ziua desăvârșită.
Isaiah 30:26Mai mult, lumina lunii va fi ca lumina soarelui şi lumina soarelui va fi înşeptită, ca lumina a şapte zile, în ziua în care DOMNUL leagă spărtura poporului său şi vindecă lovitura rănii lui.