Evanghelia după Matei 20:25
Dar Isus i-a chemat și a spus: Știți că domnitorii neamurilor exercită domnie asupra lor și cei mari exercită autoritate asupra lor.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
24Și după ce au auzit cei zece, au fost foarte supărați pe cei doi frați.
26Dar între voi nu va fi așa; ci oricine voiește să devină mare între voi, să vă fie servitor;
Read all of Evanghelia după Matei 20
Cross References
Daniel 2:37Tu împărate, ești un împărat al împăraților, fiindcă Dumnezeul cerului ți-a dat o împărăție, putere și tărie și glorie.
Daniel 3:15Și, când auziți sunetul cornului, flautului, harpei, lirei, psalterionului, cimpoiului și tot felul de muzică, dacă sunteți gata să cădeți și să vă închinați chipului pe care l-am făcut, va fi bine; dar dacă nu vă închinați, veți fi aruncați în același moment în mijlocul unui cuptor arzând încins; și cine este acel Dumnezeu care vă va elibera din mâinile mele?
Daniel 5:19Și pentru maiestatea pe care i-a dat-o, toate popoarele, națiunile și limbile, au tremurat și s-au temut înaintea lui; pe cine voia, ucidea; și pe cine voia, ținea în viață; și pe cine voia, înălța; și pe cine voia, umilea.
Matthew 18:3Și a zis: Adevărat vă spun: Dacă nu vă întoarceți și nu deveniți precum copilașii, nicidecum nu veți intra în împărăția cerului.
Mark 10:42Dar Isus, chemându-i, le spune: Știți că toți cei socotiți că domnesc peste neamuri exercită domnie asupra lor; și mai marii lor exercită autoritate asupra lor.
John 13:12Și după ce le-a spălat picioarele și și-a luat hainele, s-a așezat din nou și le-a spus: Știți ce v-am făcut?