The Bible Software
bible.software › Mica › Mica 5 › Mica 5:3

Mica 5:3

De aceea el va renunța la ei, până când cea care este în travaliu a născut: atunci rămășița fraților lui se va întoarce la copiii lui Israel.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Therefore will he give them up, until the time that she which travaileth hath brought forth: then the remnant of his brethren shall return unto the children of Israel.

In Context

2Dar tu, Betleeme Efrata, deși ești mică între miile lui Iuda, totuși din tine îmi va ieși cel care va fi conducător peste Israel, a cărui ieșiri au fost din vechime, din veșnicie.

4Și el va sta în picioare și va paște în tăria DOMNULUI, în maiestatea numelui DOMNULUI, Dumnezeul lui; și ei vor dăinui; fiindcă acum el va fi mare până la marginile pământului.

Read all of Mica 5

Cross References

2 Chronicles 30:7Și nu fiți ca părinții voștri și ca frații voștri, care au încălcat legea împotriva DOMNULUI Dumnezeul părinților voștri, pe care de aceea i-a dat pustiirii, precum vedeți.

Isaiah 10:20Şi se va întâmpla în acea zi, că rămăşiţa lui Israel şi cei scăpaţi ai casei lui Iacob, nu se vor mai rezema pe cel ce i-a lovit, ci se vor rezema pe DOMNUL, pe Cel Sfânt al lui Israel, în adevăr.

Isaiah 49:6Iar el a spus: Este un lucru uşor să fii servitorul meu pentru a ridica triburile lui Iacob şi a restaura pe cei păstraţi ai lui Israel, de asemenea te voi da ca o lumină neamurilor, ca să fii salvarea mea până la capătul pământului.

Jeremiah 23:5Iată, vin zilele, spune DOMNUL, când îi voi ridica lui David un Lăstar al Dreptății și un Împărat va domni și va prospera și va face judecată și dreptate pe pământ.

Jeremiah 31:7Căci astfel spune DOMNUL: Cântați cu veselie pentru Iacob și strigați printre mai marii națiunilor; vestiți, lăudați și spuneți: DOAMNE, salvează poporul tău, rămășița lui Israel.

Hosea 2:9De aceea mă voi întoarce şi voi lua grânele mele la timpul lor şi vinul meu la timpul lui, şi voi lua înapoi lâna mea şi inul meu, dat pentru a-i acoperi goliciunea.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Mica 5:3

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Mica 5:2Mica 5Mica 5:4 →