The Bible Software
bible.software › Neemia › Neemia 1 › Neemia 1:1

Neemia 1:1

Cuvintele lui Neemia, fiul lui Hacalia. Și s-a întâmplat în luna Chisleu, în anul al douăzecilea, când eram în palatul Susa,

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

The words of Nehemiah the son of Hachaliah. And it came to pass in the month Chisleu, in the twentieth year, as I was in Shushan the palace,

In Context

2Că Hanani, unul dintre frații mei, a venit, el și anumiți bărbați din Iuda; și i-am întrebat referitor la iudeii care scăpaseră, care rămăseseră din captivitate și referitor la Ierusalim.

Read all of Neemia 1

Cross References

Ezra 7:7Şi s-au urcat câţiva dintre copiii lui Israel şi dintre preoţi şi leviţi şi cântăreţi şi portari şi netinimi la Ierusalim, în anul al şaptelea al lui Artaxerxes, împăratul.

Nehemiah 2:1Și s-a întâmplat în luna Nisan, în anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxes, că era vin înaintea lui; și am luat vinul și l-am dat împăratului. Și, nu fusesem mai înainte trist în prezența lui.

Esther 1:2Că în acele zile, când împăratul Ahaşveroş a şezut pe tronul împărăţiei sale, care era în palatul Susa,

Daniel 8:2Și am văzut în viziune; și s-a întâmplat, când am văzut, că eu eram la Susa în palat, care este în provincia Elam; și am văzut în viziune și eram lângă râul Ulai.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Neemia 1:1

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
Neemia 1Neemia 1:2 →