Neemia 13:14
Amintește-ți de mine, O Dumnezeul meu, referitor la aceasta, și nu șterge faptele mele bune pe care le-am făcut pentru casa Dumnezeului meu și pentru servirile ei.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
2 Kings 20:3Te implor, DOAMNE, amintește-ți cum am umblat înaintea ta în adevăr și cu o inimă desăvârșită și am făcut ce este bine înaintea ochilor tăi. Și Ezechia a plâns mult.
2 Chronicles 24:16Și l-au îngropat în cetatea lui David, printre împărați, deoarece făcuse bine în Israel, deopotrivă spre Dumnezeu și spre casa lui.
Ezra 7:20Şi orice va mai fi nevoie pentru casa Dumnezeului tău, ce vei avea ocazia să dăruieşti, dăruieşte aceasta din casa tezaurului împăratului.
Ezra 7:27Binecuvântat fie DOMNUL Dumnezeul părinţilor noştri, care a pus un astfel de lucru ca acesta în inima împăratului, pentru a înfrumuseţa casa DOMNULUI care este în Ierusalim;
Nehemiah 13:22Și am poruncit leviților să se curețe și să vină și să păzească porțile, pentru a sfinți ziua sabatului. Amintește-ți de mine, O Dumnezeul meu, referitor și la aceasta, și cruță-mă conform cu măreția milei tale.
Psalms 122:6Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului; vor prospera cei ce te iubesc.