Neemia 2:20
Atunci le-am răspuns și le-am zis: Dumnezeul cerului, el ne va face să prosperăm; de aceea noi, servitorii săi, ne vom ridica și vom construi; dar voi nu aveți nici parte, nici drept, nici amintire în Ierusalim.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Exodus 28:29Și Aaron va purta numele copiilor lui Israel în pieptarul judecății peste inima sa, când intră în locul sfânt, ca o amintire continuă înaintea DOMNULUI.
Leviticus 24:7Și să pui tămâie pură pe fiecare rând, ca aceasta să fie pe pâine ca o amintire, o ofrandă făcută prin foc DOMNULUI.
2 Chronicles 26:5Și a căutat pe Dumnezeu în zilele lui Zaharia, care avea înțelegere în viziunile lui Dumnezeu, cât timp a căutat pe DOMNUL, Dumnezeu l-a făcut să prospere.
Nehemiah 1:4Și s-a întâmplat, după ce am auzit aceste cuvinte, că am șezut jos și am plâns și am jelit câteva zile și am postit și m-am rugat înaintea Dumnezeului cerului,
Esther 4:11Toţi servitorii împăratului şi oamenii din provinciile împăratului, ştiu că oricine, fie bărbat, fie femeie, care va intra la împărat în curtea dinăuntru, fără să fie chemat, este o singură lege a împăratului, să fie ucis, cu excepţia celui căruia împăratul îi întinde sceptrul său aurit, ca el să trăiască; iar eu nu am fost chemată la împărat în aceste treizeci de zile.
Psalms 35:27Să se veselească și să strige de bucurie cei ce se desfată în cauza mea dreaptă; da, să spună ei continuu: DOMNUL să fie preamărit, el care are plăcere în prosperitatea servitorului său.