The Bible Software
bible.software › Neemia › Neemia 8 › Neemia 8:17

Neemia 8:17

Și toată adunarea celor care se întorseseră din captivitate și-au făcut colibe și au șezut în colibe, pentru că din zilele lui Ieșua, fiul lui Nun, până în acea zi copiii lui Israel nu făcuseră astfel. Și a fost foarte mare veselie.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

And all the congregation of them that were come again out of the captivity made booths, and sat under the booths: for since the days of Jeshua the son of Nun unto that day had not the children of Israel done so. And there was very great gladness.

In Context

16Astfel poporul a ieșit și le-a adus și și-au făcut colibe, fiecare pe acoperișul casei lui și în curțile lor și în curțile casei lui Dumnezeu și în strada porții apelor și în strada porții lui Efraim.

18De asemenea zi de zi, din ziua întâi până în ultima zi, el a citit în cartea legii lui Dumnezeu. Și au ținut sărbătoarea șapte zile; și în a opta zi a fost o adunare solemnă, conform rânduielii.

Read all of Neemia 8

Cross References

Deuteronomy 16:15Şapte zile să ţii o sărbătoare solemnă pentru DOMNUL Dumnezeul tău în locul pe care îl va alege DOMNUL, pentru că DOMNUL Dumnezeul tău te va binecuvânta în tot venitul tău şi în toate lucrările mâinilor tale, ca să te bucuri într-adevăr.

1 Chronicles 29:22Și au mâncat și au băut înaintea DOMNULUI în acea zi cu mare veselie. Și l-au făcut pe Solomon, fiul lui David, împărat a doua oară și l-au uns pentru DOMNUL să fie mai marele guvernator, și pe Țadoc să fie preot.

2 Chronicles 8:13După măsură hotărâtă, zi de zi, sacrificând conform poruncilor lui Moise, în sabate și la lunile noi și la sărbătorile solemne, de trei ori pe an, în sărbătoarea azimei și sărbătoarea săptămânilor și în sărbătoarea corturilor.

2 Chronicles 30:23Și întreaga adunare a ținut sfat să țină alte șapte zile; și au ținut alte șapte zile cu veselie.

2 Chronicles 35:18Și nu a fost ținut paște ca acela din zilele profetului Samuel; niciunul dintre toți împărații lui Israel nu au ținut un astfel de paște, precum a ținut Iosia; și preoții și leviții și tot Iuda și Israelul, care au fost prezenți, și locuitorii Ierusalimului.

John 1:14Și Cuvântul a fost făcut carne și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr (și noi am privit gloria lui, glorie ca a singurului-născut din Tatăl).

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Neemia 8:17

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Neemia 8:16Neemia 8Neemia 8:18 →