Neemia 9:14
Și le-ai făcut cunoscut sabatul tău sfânt și le-ai poruncit prin mâna lui Moise, servitorul tău, precepte, statute și legi;
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Genesis 2:3Şi Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în aceasta s-a odihnit de toată lucrarea sa, pe care Dumnezeu a creat-o şi a făcut-o.
Exodus 16:29Vedeți, pentru că DOMNUL v-a dat sabatul, de aceea vă dă în ziua a șasea pâinea pentru două zile; stați fiecare om la locul lui, să nu iasă nimeni din locul lui în ziua a șaptea.
Exodus 21:1Și acestea sunt judecățile pe care le vei pune înaintea lor.
Leviticus 19:3Fiecare om să se teamă de mama sa și de tatăl său și să țineți sabatele mele: Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru.
Deuteronomy 4:5Iată, v-am învăţat statute şi judecăţi, precum mi-a poruncit DOMNUL Dumnezeul meu, ca astfel să faceţi în ţara în care intraţi să o stăpâniţi.
Deuteronomy 5:31Dar cât despre tine, stai aici lângă mine şi îţi voi spune toate poruncile şi statutele şi judecăţile care să îi înveţi să le împlinească în ţara pe care le-o dau să o stăpânească.