The Bible Software
bible.software › Cartea Numeri › Cartea Numeri 16 › Cartea Numeri 16:29

Cartea Numeri 16:29

Dacă acești oameni mor de moartea obișnuită a tuturor oamenilor, sau dacă vor fi cercetați după cercetarea tuturor oamenilor, atunci nu DOMNUL m-a trimis.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

If these men die the common death of all men, or if they be visited after the visitation of all men; then the LORD hath not sent me.

In Context

28Și Moise a spus: Prin aceasta veți cunoaște că DOMNUL m-a trimis să fac toate aceste lucrări, pentru că nu le-am făcut din mintea mea.

30Dar dacă DOMNUL face un lucru nou și pământul își deschide gura și îi înghite, cu tot ceea ce le aparține și coboară de vii în groapă, atunci veți înțelege că acești bărbați au provocat pe DOMNUL.

Read all of Cartea Numeri 16

Cross References

Exodus 32:34De aceea acum du-te, condu poporul la locul despre care ți-am vorbit: iată, Îngerul meu va merge înaintea ta; totuși în ziua cercetării, voi pedepsi păcatul lor peste ei.

1 Kings 22:28Şi Micaia a zis: Dacă te întorci cu adevărat în pace, DOMNUL nu a vorbit prin mine. Şi el a spus: Daţi ascultare, popoarelor, fiecare dintre voi.

Job 35:15Dar acum, deoarece nu este astfel, el a cercetat în mânia lui; totuși nu o cunoaște până la capăt;

Isaiah 10:3Şi ce veţi face în ziua cercetării şi în pustiirea care va veni de departe? La cine veţi fugi pentru ajutor? Şi unde veţi lăsa gloria voastră?

Lamentations 4:22Pedeapsa nelegiuirii tale s-a împlinit, fiică a Sionului; el nu te va mai duce în captivitate; el îți va cerceta nelegiuirea, fiică a Edomului; el îți va descoperi păcatele.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea Numeri 16:29

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea Numeri 16:28Cartea Numeri 16Cartea Numeri 16:30 →