Cartea Numeri 18:20
Și DOMNUL i-a vorbit lui Aaron: Să nu ai nicio moștenire în țara lor, nici să nu ai vreo parte în mijlocul lor, eu sunt partea ta și moștenirea ta printre copiii lui Israel.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Numbers 18:23Ci leviții să facă serviciul tabernacolului întâlnirii și să poarte nelegiuirea lor, acesta să fie un statut pentru totdeauna prin generațiile voastre, ca în mijlocul copiilor lui Israel ei să nu aibă nicio moștenire.
Deuteronomy 10:9De aceea Levi nu are nici parte nici moştenire cu fraţii săi; DOMNUL este moştenirea lui, conform cu ce i-a promis DOMNUL Dumnezeul tău.
Deuteronomy 14:27Şi să nu îl părăseşti pe levitul care este înăuntrul porţilor tale, pentru că el nu are nici parte nici moştenire cu tine.
Deuteronomy 18:1Preoţii, leviţii şi tot tribul lui Levi nu vor avea nici parte, nici moştenire în Israel, ei să mănânce ofrandele prin foc ale DOMNULUI care sunt şi moştenirea lui.
Joshua 13:14Numai tribului lui Levi nu i-a dat moștenire; sacrificiile prin foc ale DOMNULUI Dumnezeului lui Israel, acestea sunt moștenirea lor, după cum le spusese El.
Joshua 14:3Fiindcă Moise dăduse moștenirea celor două triburi și jumătății de trib dincolo de Iordan, dar leviților nu le dăduse moștenire între ei.