Cartea Numeri 23:22
Dumnezeu i-a scos din Egipt; el are putere precum un unicorn.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
God brought them out of Egypt; he hath as it were the strength of an unicorn.
In Context
Cross References
Exodus 12:41Și s-a întâmplat la sfârșitul celor patru sute treizeci de ani, în chiar aceeași zi s-a întâmplat, că toate oștirile DOMNULUI au ieșit din țara Egiptului.
Exodus 14:18Și egiptenii vor ști că eu sunt DOMNUL, când mi-am adus onoare prin Faraon, prin carele sale și prin călăreții săi.
Numbers 22:5De aceea a trimis mesageri la Balaam, fiul lui Beor, la Petor, care este lângă râul din țara copiilor poporului său, pentru a-l chema, spunând: Iată, a ieșit un popor din Egipt; iată, ei acoperă fața pământului și s-au așezat înaintea mea;
Deuteronomy 33:17Gloria lui este ca întâiul născut al taurului său şi coarnele lui sunt coarnele unicornilor, cu ele va împunge laolaltă popoarele până la marginile pământului, şi ei sunt zecile de mii ale lui Efraim şi ei sunt miile lui Manase.
Job 39:10Poți lega unicornul cu frânghia lui în brazdă, sau va grăpa el văile după tine?
Psalms 22:21Salvează-mă din gura leului, fiindcă m-ai auzit din coarnele unicornilor.