The Bible Software
bible.software › Cartea Numeri › Cartea Numeri 27 › Cartea Numeri 27:3

Cartea Numeri 27:3

Tatăl nostru a murit în pustiu și el nu a fost în ceata celor ce s-au adunat împotriva DOMNULUI în ceata lui Core; ci a murit în propriul său păcat și nu a avut fii.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Our father died in the wilderness, and he was not in the company of them that gathered themselves together against the LORD in the company of Korah; but died in his own sin, and had no sons.

In Context

2Și ele au stat în picioare înaintea lui Moise și înaintea preotului Eleazar și înaintea prinților și a toată adunarea, la ușa tabernacolului întâlnirii, spunând:

4De ce să fie desființat numele tatălui nostru din mijlocul familiei lui, doar pentru că nu are niciun fiu? Dă-ne nouă dar o stăpânire între frații tatălui nostru.

Read all of Cartea Numeri 27

Cross References

Numbers 14:35Eu DOMNUL am spus: Cu siguranță astfel voi face la toată această adunare rea, care s-a adunat împotriva mea; în acest pustiu vor fi mistuiți și acolo vor muri.

Numbers 16:2Și s-au ridicat înaintea lui Moise, cu unii dintre copiii lui Israel, două sute cincizeci de prinți ai adunării, faimoși în adunare, bărbați de renume;

Numbers 16:32Și pământul și-a deschis gura și i-a înghițit și casele lor și pe toți oamenii care au aparținut de Core și toate bunurile lor.

Numbers 26:9Și fiii lui Eliab: Nemuel și Datan și Abiram. Acesta este acel Datan și Abiram, faimoși în adunare, care au luptat împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron în ceata lui Core, când s-au luptat împotriva DOMNULUI;

Numbers 26:64Dar printre aceștia nu a fost niciun bărbat dintre cei pe care Moise și preotul Aaron i-au numărat, când au numărat copiii lui Israel în pustiul Sinai.

Ezekiel 18:4Iată, toate sufletele sunt ale mele; ca sufletul tatălui, tot astfel sufletul fiului este al meu; sufletul care păcătuiește, acela va muri.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea Numeri 27:3

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea Numeri 27:2Cartea Numeri 27Cartea Numeri 27:4 →