The Bible Software
bible.software › Cartea Numeri › Cartea Numeri 3 › Cartea Numeri 3:16

Cartea Numeri 3:16

Și Moise i-a numărat conform cu cuvântul DOMNULUI, precum i s-a poruncit.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

And Moses numbered them according to the word of the LORD, as he was commanded.

In Context

15Numără copiii lui Levi după casa părinților lor, după familiile lor, să îi numeri fiecare parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus.

17Și aceștia au fost fiii lui Levi după numele lor, Gherșon și Chehat și Merari.

Read all of Cartea Numeri 3

Cross References

Genesis 45:21Şi copiii lui Israel au făcut astfel; şi Iosif le-a dat care, conform poruncii lui Faraon, şi le-a dat provizii pentru drum.

Numbers 3:51Și Moise a dat banii de la cei ce fuseseră răscumpărați, lui Aaron și fiilor săi, conform cuvântului DOMNULUI, precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise.

Numbers 4:37Aceștia au fost cei numărați din familiile chehatiților, toți cei ce pot face serviciul în tabernacolul întâlnirii, pe care Moise și Aaron i-au numărat conform poruncii DOMNULUI prin mâna lui Moise.

Numbers 4:45Aceștia sunt cei numărați din familiile fiilor lui Merari, pe care Moise și Aaron i-au numărat conform cuvântului DOMNULUI prin mâna lui Moise.

Deuteronomy 21:5Şi preoţii, fiii lui Levi, să se apropie, pentru că pe ei i-a ales DOMNUL Dumnezeul tău să îi servească şi să binecuvânteze în numele DOMNULUI; şi prin cuvântul lor să fie încercată orice ceartă şi orice lovitură,

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea Numeri 3:16

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea Numeri 3:15Cartea Numeri 3Cartea Numeri 3:17 →