Cartea Numeri 35:8
Și cetățile pe care să le dați să fie din stăpânirea copiilor lui Israel; de la cei ce au multe să dați multe; dar de la cei ce au puține să dați puține; fiecare să dea dintre cetățile sale leviților, conform moștenirii sale pe care o moștenește.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
9Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
Cross References
Exodus 16:18Și când au măsurat-o cu un omer, cel ce adunase mult nu avea nimic peste și cel ce a adunat puțin nu avea lipsă; au adunat fiecare conform cu mâncarea lui.
Numbers 26:54Celor mai mulți să le dai mai multă moștenire și celor mai puțini să le dai mai puțină moștenire; fiecăruia să îi fie dată moștenirea sa conform cu cei numărați din el.
Deuteronomy 33:8Şi despre Levi a spus: Tumim al tău şi Urim al tău să fie cu cel sfânt al tău, pe care l-ai încercat la Masa, cu care te-ai certat la apele din Meriba;
2 Chronicles 11:14Fiindcă leviții și-au părăsit împrejurimile și toate stăpânirile lor și au venit la Iuda și Ierusalim, căci Ieroboam și fiii lui îi alungaseră din îndeplinirea serviciului preoțesc pentru DOMNUL;