Cartea Numeri 9:22
Sau fie că erau două zile sau o lună sau un an, când norul întârzia peste tabernacol, rămânând acolo, copiii lui Israel locuiau în corturile lor și nu călătoreau, dar când acesta era ridicat, călătoreau.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
Cross References
Exodus 40:16Astfel a făcut Moise, conform cu tot ceea ce DOMNUL i-a poruncit, așa a făcut el.
Numbers 1:54Și copiii lui Israel au făcut conform cu tot ceea ce DOMNUL i-a poruncit lui Moise, astfel au făcut ei.
Numbers 9:17Și când norul era ridicat de pe tabernacol, abia apoi copiii lui Israel călătoreau; și în locul unde norul se așeza, acolo copiii lui Israel își așezau corturile lor.
Deuteronomy 1:6DOMNUL Dumnezeul nostru ne-a vorbit la Horeb, spunând: Aţi locuit destul de mult pe muntele acesta;
Psalms 32:8Eu te voi instrui și te voi învăța în calea pe care trebuie să mergi, te voi călăuzi cu ochiul meu.
Psalms 73:24Mă vei călăuzi cu sfatul tău și după aceea mă vei primi în glorie.