Провербеле 19:3
Nechibzuința omului îi pervertește calea, și inima sa se înfurie împotriva DOMNULUI.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
The foolishness of man perverteth his way: and his heart fretteth against the LORD.
In Context
4Averea face mulți prieteni, dar săracul este separat de aproapele său.
Cross References
Genesis 4:5Dar la Cain şi la darul său nu s-a uitat cu plăcere. Şi Cain s-a înfuriat tare şi i s-a posomorât faţa.
Numbers 17:12Și copiii lui Israel i-au spus lui Moise, zicând: Iată, murim, pierim, pierim cu toții.
1 Samuel 15:23Fiindcă răzvrătirea este ca păcatul vrăjitoriei și încăpățânarea este ca nelegiuirea și idolatria. Pentru că ai lepădat cuvântul DOMNULUI și el te-a lepădat ca împărat.
1 Kings 20:42Iar el i-a spus: Astfel spune DOMNUL: Pentru că ai dat drumul din mâna ta unui om pe care l-am rânduit în întregime nimicirii, de aceea viaţa ta va merge pentru viaţa lui şi poporul tău pentru poporul lui.
2 Kings 6:33Și în timp ce încă vorbea cu ei, iată, mesagerul a coborât la el; iar împăratul a spus: Iată, acest rău este de la DOMNUL; ce să mai aștept de la DOMNUL?
Job 15:13De îți întorci duhul împotriva lui Dumnezeu și lași astfel de vorbe să iasă din gura ta?