Провербеле 30:4
Cine a urcat în cer, sau a coborât? Cine a strâns vântul în pumnii săi? Cine a legat apele într-o manta? Cine a întemeiat toate marginile pământului? Care este numele lui și care este numele fiului său, dacă poți spune?
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
3Nici nu am învățat înțelepciune, nici nu am cunoașterea celui sfânt.
5Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este pur; el este un scut pentru cei ce își pun încrederea în el.
Cross References
Genesis 32:29Şi Iacob l-a întrebat şi a spus: Spune-mi, te rog, numele tău. Iar el a spus: Pentru ce este aceasta că tu cercetezi după numele meu? Şi l-a binecuvântat acolo.
Exodus 6:3Și m-am arătat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacob, prin numele de Dumnezeu Atotputernic, dar prin numele meu IEHOVA nu le-am fost cunoscut.
Deuteronomy 28:58Dacă nu vei lua seama să împlineşti toate cuvintele acestei legi, care sunt scrise în această carte, ca să te temi de numele acesta glorios şi înspăimântător, DOMNUL DUMNEZEUL TĂU,
Judges 13:18Și îngerul DOMNULUI i-a spus: De ce întrebi de numele meu, văzând că este o taină?
Job 11:8Este la fel de înaltă ca cerul; ce poți tu face? Mai adâncă decât iadul; ce poți tu cunoaște?
Job 38:4Unde erai tu când așezam temeliile pământului? Spune, dacă ai înțelegere.