Psalmi 10:15
Frânge brațul celui stricat și pe cel rău, caută stricăciunea lui până nu o găsești deloc.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
Break thou the arm of the wicked and the evil man: seek out his wickedness till thou find none.
In Context
16DOMNUL este Împărat pentru totdeauna și întotdeauna; păgânii au pierit din țara lui.
Cross References
2 Kings 21:12De aceea astfel spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel: Iată, voi aduce asupra Ierusalimului și a lui Iuda un astfel de rău, încât oricine aude de acesta, amândouă urechile îi vor țiui.
Psalms 3:7Ridică-te, DOAMNE, salvează-mă Dumnezeul meu, căci ai lovit pe toți dușmanii mei peste obraz, ai zdrobit dinții celor neevlavioși.
Psalms 37:17Pentru că brațele celor stricați vor fi frânte, dar DOMNUL susține pe cei drepți.
Ezekiel 23:48Astfel voi face desfrânarea ta să înceteze din țară, ca toate femeile să fie învățate să nu facă după desfrânarea voastră.
Zephaniah 1:12Şi se va întâmpla, în acel timp, că voi cerceta Ierusalimul cu candele şi voi pedepsi oamenii care sunt aşezaţi pe drojdiile lor, care spun în inima lor: DOMNUL nu va face bine, nici nu va face rău.