Psalmi 103:20
Binecuvântați pe DOMNUL, voi îngerii lui, tari în putere, care împliniți poruncile lui, dând ascultare vocii cuvintelor sale.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
19DOMNUL a pregătit tronul său în ceruri; și împărăția lui stăpânește peste toate.
21Binecuvântați pe DOMNUL, voi toate oștirile sale, voi servitori ai lui, care faceți voia lui.
Cross References
2 Kings 19:35Și s-a întâmplat, în acea noapte, că îngerul Domnului a ieșit și a lovit în tabăra asirienilor o sută optzeci și cinci de mii; și când s-au sculat devreme dimineața, iată, ei toți erau trupuri moarte.
Psalms 78:25Omul a mâncat mâncarea îngerilor, le-a trimis mâncare pe săturate.
Psalms 148:5Să laude numele DOMNULUI, pentru că el a poruncit și au fost create.
Daniel 11:1De asemenea, eu, în anul întâi al lui Darius medul, eu am stat să îl îmbărbătez și să îl întăresc.
Matthew 6:10Vie împărăția ta. Facă-se voia ta, precum în cer așa și pe pământ.
Luke 1:19Și îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt Gabriel, care stau în picioare în prezența lui Dumnezeu; și sunt trimis să vorbesc cu tine și să îți anunț aceste vești îmbucurătoare.