Psalmi 109:27
Ca ei să știe că aceasta este mâna ta; că tu, DOAMNE, ai făcut aceasta.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
That they may know that this is thy hand; that thou, LORD, hast done it.
In Context
26Ajută-mă, DOAMNE Dumnezeul meu, salvează-mă conform milei tale,
Cross References
Numbers 16:28Și Moise a spus: Prin aceasta veți cunoaște că DOMNUL m-a trimis să fac toate aceste lucrări, pentru că nu le-am făcut din mintea mea.
1 Kings 18:36Şi s-a întâmplat, pe timpul ofrandei sacrificiului de seară, că profetul Ilie s-a apropiat şi a spus: DOAMNE Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi al lui Israel, să se cunoască în această zi că tu eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt servitorul tău şi că am făcut toate aceste lucruri la cuvântul tău.
Ezra 7:6Acest Ezra s-a urcat din Babilon; şi el era un scrib iscusit în legea lui Moise, pe care DOMNUL Dumnezeul lui Israel o dăduse; şi împăratul i-a împlinit toată cererea, conform cu mâna DOMNULUI Dumnezeului său care era asupra lui.
Job 37:7El sigilează mâna fiecărui om, ca toți oamenii să cunoască lucrarea lui.
Psalms 64:8Astfel vor face limba lor să cadă asupra lor, toți cei ce îi văd vor fugi.
Acts 2:32Pe acest Isus l-a înviat Dumnezeu, pentru care noi toți suntem martori.