Psalmi 17:3
Mi-ai examinat inima, m-ai cercetat noaptea, m-ai încercat și nu vei găsi nimic; am hotărât ca gura mea să nu calce legea ta.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
2Din prezența ta să vină judecata mea; să privească ochii tăi lucrurile echitabile.
4Referitor la faptele oamenilor, prin cuvântul buzelor tale m-am păzit de cărările nimicitorului.
Cross References
1 Samuel 24:10Iată, în această zi ochii tăi au văzut cum DOMNUL te-a dat astăzi în mâna mea în peșteră; și unii mi-au cerut să te ucid; dar ochii mei te-au cruțat; și am spus: Nu îmi voi întinde mâna împotriva domnului meu, pentru că el este unsul DOMNULUI.
1 Samuel 26:11Să mă ferească DOMNUL să îmi întind mâna împotriva unsului DOMNULUI; dar, te rog, ia acum sulița care este la capul său și ulciorul cu apă și să mergem.
1 Chronicles 28:9Și tu, Solomon, fiul meu, să cunoști pe Dumnezeul tatălui tău și să îl servești cu o inimă desăvârșită și cu o minte binevoitoare, fiindcă DOMNUL cercetează toate inimile și înțelege toate închipuirile gândurilor, dacă îl cauți, se va lăsa găsit de tine; dar dacă îl părăsești, te va lepăda pentru totdeauna.
Job 23:10Dar el cunoaște calea pe care o urmez; după ce mă va încerca, voi ieși ca aurul.
Psalms 7:4Dacă am răsplătit cu rău celui ce era în pace cu mine, (da, am eliberat pe cel ce fără motiv este dușmanul meu),
Psalms 16:7Voi binecuvânta pe DOMNUL, care m-a sfătuit; rărunchii mei de asemenea mă învață în timpurile nopții.