Psalmi 31:22
Și am spus în graba mea: Sunt stârpit dinaintea ochilor tăi, totuși ai auzit vocea cererilor mele când am strigat către tine.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
21Binecuvântat fie DOMNUL, fiindcă mi-a arătat minunata lui bunătate într-o cetate tare.
Cross References
1 Samuel 23:26Și Saul mergea pe partea aceasta a muntelui și David și oamenii săi pe cealaltă parte a muntelui și David se grăbea să scape, de teama lui Saul, pentru că Saul și oamenii săi l-au încercuit pe David și pe oamenii săi ca să îi prindă.
1 Samuel 27:1Și David a spus în inima lui: Acum voi pieri într-o zi de mâna lui Saul. Nu este nimic mai bun pentru mine decât să scap repede în țara filistenilor; și Saul va renunța să mă mai caute în vreun ținut al lui Israel; astfel voi scăpa din mâna lui.
Job 35:14Deși spui că nu îl vei vedea, totuși judecată este înaintea lui; de aceea încrede-te în el.
Psalms 17:7Arată-ți minunata bunătate iubitoare, tu, care salvezi prin mâna ta dreaptă pe cei ce își pun încrederea în tine, de cei ce se ridică împotriva lor.
Psalms 66:20Binecuvântat fie Dumnezeu, care nu a respins rugăciunea mea, nici mila lui de la mine.
Psalms 116:11Am spus în graba mea: Toți oamenii sunt mincinoși.