Psalmi 33:20
Sufletul nostru așteaptă pe DOMNUL, el este ajutorul nostru și scutul nostru.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
Our soul waiteth for the LORD: he is our help and our shield.
In Context
19Pentru a scăpa sufletul lor de la moarte și pentru a-i ține în viață pe timp de foamete.
21Da, inima noastră se va bucura în el, pentru că ne-am încrezut în numele lui sfânt.
Cross References
1 Chronicles 5:20Și au fost ajutați împotriva lor și hagariții au fost dați în mâna lor și toți cei care au fost cu ei, căci au strigat către Dumnezeu în bătălie și el s-a lăsat înduplecat de ei, deoarece și-au pus încrederea în el.
Psalms 62:1Cu adevărat sufletul meu așteaptă pe Dumnezeu, de la el vine salvarea mea.
Psalms 115:9Israele, încrede-te în DOMNUL, el este ajutorul lor și scutul lor.
Psalms 144:1Binecuvântat fie DOMNUL, tăria mea, care îmi deprinde mâinile la război și degetele mele la luptă.
Isaiah 25:9Şi se va spune în acea zi: Iată, acesta este Dumnezeul nostru; noi l-am aşteptat şi el ne va salva, acesta este DOMNUL; l-am aşteptat, ne vom veseli şi ne vom bucura în salvarea lui.