Psalmi 35:5
Să fie ca pleava înaintea vântului și îngerul DOMNULUI să îi urmărească.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
Let them be as chaff before the wind: and let the angel of the LORD chase them.
In Context
6Să le fie calea întunecoasă și alunecoasă, și îngerul DOMNULUI să îi persecute.
Cross References
Job 21:18Ei sunt ca miriștea înaintea vântului și ca pleava pe care furtuna o poartă departe.
Psalms 83:13Dumnezeul meu, fă-i ca o roată; ca paiele înaintea vântului.
Isaiah 17:13Naţiunile se vor revărsa ca tumultul multor ape, dar Dumnezeu le va mustra şi ele vor fugi departe şi vor fi alungate ca pleava munţilor înaintea vântului şi ca praful adunat înaintea vârtejului de vânt.
Isaiah 37:36Atunci îngerul DOMNULUI a ieşit şi a lovit în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii; şi când s-au ridicat devreme dimineaţa, iată, toţi erau trupuri moarte.
Hosea 13:3De aceea vor fi ca norul de dimineaţă şi ca roua dimineţii care trece repede, ca pleava care este împinsă din arie de vârtejul de vânt şi ca fumul din horn.
Hebrews 11:28Prin credință, a ținut paștele și stropirea sângelui, ca nu cumva cel ce nimicea pe întâii născuți să se atingă de ei.