The Bible Software
bible.software › Psalmi › Psalmi 37 › Psalmi 37:24

Psalmi 37:24

Deși cade, el nu va fi doborât de tot, pentru că DOMNUL îl susține cu mâna lui.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Though he fall, he shall not be utterly cast down: for the LORD upholdeth him with his hand.

In Context

23Pașii omului bun sunt rânduiți de DOMNUL și își găsește plăcere în calea lui.

25Am fost tânăr și acum am îmbătrânit; totuși nu am văzut pe cel drept părăsit, nici sămânța lui cerșind pâine.

Read all of Psalmi 37

Cross References

Psalms 37:17Pentru că brațele celor stricați vor fi frânte, dar DOMNUL susține pe cei drepți.

Psalms 91:12Ei pe mâini te vor purta, ca să nu îți lovești piciorul de vreo piatră.

Psalms 145:14DOMNUL susține pe toți cei ce cad și ridică pe toți cei ce sunt încovoiați.

Proverbs 24:16Fiindcă un om drept cade de șapte ori și se ridică din nou, dar cel stricat va cădea în ticăloșie.

Micah 7:8Nu te bucura împotriva mea, dușmanul meu; când cad, mă voi scula; când mă așez în întuneric, DOMNUL îmi va fi o lumină.

Luke 22:31Iar Domnul a spus: Simone, Simone, iată, Satan a dorit să vă aibă ca să vă cearnă ca grâul.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Psalmi 37:24

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschCharles SpurgeonScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Psalmi 37:23Psalmi 37Psalmi 37:25 →