The Bible Software
bible.software › Psalmi › Psalmi 66 › Psalmi 66:11

Psalmi 66:11

Ne-ai adus în plasă; ai pus necaz peste coapsele noastre.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

Thou broughtest us into the net; thou laidst affliction upon our loins.

In Context

10Căci tu, Dumnezeule, ne-ai încercat, ne-ai purificat, așa cum se purifică argintul.

12Ai făcut ca oamenii să călărească peste capetele noastre; am mers prin foc și prin apă, dar tu ne-ai adus într-un loc bogat.

Read all of Psalmi 66

Cross References

Deuteronomy 33:11Binecuvântează, DOAMNE, averea lui şi primeşte lucrarea mâinilor lui, zdrobeşte coapsele celor care se ridică împotriva lui şi ale celor care îl urăsc, ca să nu se ridice din nou.

Lamentations 1:13El a trimis, din înălțime, foc în oasele mele și acesta le-a învins; a întins o plasă picioarelor mele, m-a întors înapoi; m-a pustiit și m-a făcut de leșin toată ziua.

Ezekiel 12:13Plasa mea o voi întinde de asemenea peste el și va fi prins în cursa mea; și îl voi aduce la Babilon în țara caldeenilor; totuși el nu o va vedea, deși va muri acolo.

Matthew 6:13Și nu ne duce pe noi în ispită, ci scapă-ne de rău, pentru că a ta este împărăția și puterea și gloria pentru totdeauna. Amin.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Psalmi 66:11

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschCharles SpurgeonScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Psalmi 66:10Psalmi 66Psalmi 66:12 →