Psalmi 69:12
Cei ce stau în poartă vorbesc împotriva mea; și eu am fost cântarea bețivilor.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
They that sit in the gate speak against me; and I was the song of the drunkards.
In Context
11Pânza de sac am făcut-o de asemenea îmbrăcămintea mea; și am devenit un proverb pentru ei.
Cross References
Deuteronomy 16:18Să îţi pui judecători şi administratori în toate porţile tale, pe care ţi le dă DOMNUL Dumnezeul tău în triburile tale, şi ei să judece poporul cu judecată dreaptă.
Psalms 35:13Dar cât despre mine, când au fost bolnavi, haina mea a fost pânză de sac, mi-am umilit sufletul cu postire; și rugăciunea mea s-a întors la sânul meu.
Jeremiah 20:7DOAMNE, tu m-ai înșelat și eu am fost înșelat; tu ești mai tare decât mine și ai învins; zilnic, eu sunt un lucru de râs, fiecare mă batjocorește.
Daniel 5:23Ci te-ai ridicat împotriva Domnului cerului; iar ei au adus vasele casei lui înaintea ta și tu și domnii tăi, soțiile tale și concubinele tale, ați băut vin din ele; și ai lăudat dumnezeii din argint și aur, din aramă, fier, lemn și piatră, care nu văd, nici nu aud, nici nu cunosc; și pe Dumnezeul în a cărui mână este suflarea ta și ale căruia sunt toate căile tale, tu, nu l-ai glorificat;
Matthew 27:20Dar preoții de seamă și bătrânii au convins mulțimile ca să îl ceară pe Baraba, iar pe Isus să îl nimicească.
Matthew 27:62Și a doua zi, care urmează zilei pregătirii, preoții de seamă și fariseii s-au adunat la Pilat,