The Bible Software
bible.software › Psalmi › Psalmi 78 › Psalmi 78:35

Psalmi 78:35

Și și-au amintit că Dumnezeu era stânca lor și Dumnezeul cel Preaînalt, răscumpărătorul lor.

Biblia Traducerea Fidela

In The King James Version

And they remembered that God was their rock, and the high God their redeemer.

In Context

34Când i-a ucis, atunci l-au căutat și s-au întors și l-au căutat devreme pe Dumnezeu.

36Cu toate acestea l-au lingușit cu gura lor și l-au mințit cu limbile lor.

Read all of Psalmi 78

Cross References

Exodus 15:13În mila ta ai condus poporul pe care l-ai răscumpărat; i-ai călăuzit în puterea ta la sfânta ta locuință.

Deuteronomy 9:26M-am rugat de aceea DOMNULUI şi am spus: Doamne Dumnezeule, nu nimici poporul tău şi moştenirea ta, pe care ai răscumpărat-o prin măreţia ta, pe care l-ai scos din Egipt cu mână tare.

Deuteronomy 32:4El este Stânca, lucrarea sa este desăvârşită, pentru că toate căile lui sunt judecată, el este un Dumnezeu al adevărului şi fără nelegiuire, el este just şi drept.

Deuteronomy 32:30Cum ar urmări unul o mie şi doi ar pune pe fugă zece mii, dacă nu i-ar fi vândut Stânca lor şi nu i-ar fi închis DOMNUL?

Psalms 78:7Ca ei să își pună speranța în Dumnezeu și să nu uite lucrările lui Dumnezeu, ci să țină poruncile lui,

Psalms 78:42Nu și-au amintit de mâna lui, nici ziua când i-a eliberat de dușman.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Psalmi 78:35

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschCharles SpurgeonScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Psalmi 78:34Psalmi 78Psalmi 78:36 →