Psalmi 78:52
Dar pe poporul său l-a făcut să meargă înainte, ca oile, și i-a condus în pustie ca pe o turmă.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
But made his own people to go forth like sheep, and guided them in the wilderness like a flock.
In Context
51Și a lovit pe toți întâii născuți în Egipt; măreția puterii lor în corturile lui Ham.
53Și i-a condus în siguranță, așa că nu s-au temut, ci marea a acoperit pe dușmanii lor.
Cross References
Nehemiah 9:12Mai mult, tu i-ai condus ziua printr-un stâlp de nor; și noaptea printr-un stâlp de foc, pentru a le da lumină pe calea pe care trebuiau să meargă.
Psalms 95:7Pentru că el este Dumnezeul nostru; și noi suntem poporul pășunii sale și oile mâinii sale. Astăzi dacă îi veți auzi vocea,
Psalms 105:37De asemenea i-a scos afară cu argint și aur; și nu a fost nimeni fără vlagă printre triburile lor.
Isaiah 63:11Atunci şi-a amintit zilele din vechime, de Moise şi poporul său, spunând: Unde este cel care i-a adus din mare cu păstorul turmei lui? Unde este cel care a pus Duhul său sfânt în el?
Ezekiel 34:11Pentru că astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, eu, chiar eu, deopotrivă voi cerceta oile mele și le voi căuta.
John 10:11Eu sunt păstorul cel bun; păstorul cel bun își dă viața pentru oi.