Psalmi 84:10
Căci o zi în curțile tale este mai bună decât o mie. Mai bine să fiu ușier în casa Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile stricăciunii.
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
In Context
9Dumnezeule, scutul nostru, privește, și uită-te la fața unsului tău.
Cross References
Psalms 17:14De oamenii care sunt mâna ta, DOAMNE, de oamenii lumii, care își au partea în această viață și a căror pântece îl umpli cu comoara ta ascunsă; ei sunt plini de copii și își lasă restul averii la pruncii lor.
Psalms 27:4Un lucru am dorit de la DOMNUL, pe acesta îl voi căuta: să locuiesc în casa DOMNULUI toate zilele vieții mele, să privesc frumusețea DOMNULUI și să aduc cerere în templul său.
Psalms 63:2Ca să văd puterea ta și gloria ta, așa cum te-am văzut în sanctuar.
Psalms 132:10Pentru servitorul tău David, nu întoarce fața unsului tău.
Luke 2:46Și s-a întâmplat, că după trei zile l-au găsit în templu, șezând în mijlocul învățătorilor, deopotrivă ascultându-i și punându-le întrebări.
Philippians 3:20Fiindcă noi ne purtăm ca cetățeni ai cerului, de unde și așteptăm pe Salvatorul, pe Domnul Isus Cristos;