Psalmi 89:3
Am făcut legământ cu alesul meu, i-am jurat lui David, servitorul meu,
Biblia Traducerea Fidela
In The King James Version
I have made a covenant with my chosen, I have sworn unto David my servant,
In Context
2Căci am spus: Mila va fi zidită pentru totdeauna, credincioșia ta o vei întemeia chiar în ceruri.
4Sămânța ta o voi întemeia pentru totdeauna și îți voi zidi tronul din generație în generație. Selah.
Cross References
Judges 2:1Și un înger al DOMNULUI s-a urcat de la Ghilgal la Bochim și a spus: Eu v-am scos din Egipt și v-am adus în țara pe care am jurat-o părinților voștri; și am spus: Niciodată nu voi rupe legământul meu cu voi.
2 Samuel 7:10Mai mult, voi rândui un loc pentru poporul meu Israel și îl voi sădi, ca ei să locuiască într-un loc al lor și să nu se mai mute; iar copiii stricăciunii nu îl vor mai chinui ca înainte,
1 Kings 8:16Din ziua în care am scos pe poporul meu Israel din Egipt, nu am ales nicio cetate dintre toate triburile lui Israel pentru a construi o casă, ca numele meu să fie acolo; ci am ales pe David să fie peste poporul meu Israel.
Psalms 89:19Atunci ai vorbit în viziune sfântului tău și ai spus: Am fost ajutor unuia tare; am înălțat pe unul ales din popor.
Psalms 89:34Nu voi rupe legământul meu, nici nu voi schimba ce a ieșit de pe buzele mele.
Psalms 132:11DOMNUL a jurat lui David în adevăr; nu se va întoarce de la aceasta: Din rodul trupului tău voi așeza pe tronul tău.